Cărți citite în luna aprilie - part. 1


     
     În luna aprilie am reușit să citesc 14 cărți, un număr destul de mare la care să fiu sinceră nu m-aș fi așteptat, dar a fost o surpriză plăcută.


      #1.      
Aceasta a fost prima carte pe care am citit-o și terminat-o în luna aprilie. A fost o carte ok, cu un stil lejer și ușor de citi. Fiind prima carte citită, nu îmi pot face o anumită părere despre stilul autorului, dar m-a făcut îndeajuns de curioasă în așa fel încât să citesc și altceva de la el. 

Descriere:

S-au cunoscut prin intermediul unui site de întâlniri amoroase. Dar n-au devenit iubiți, ci prieteni. 

Și așa vor și rămâne. 

Ea e actrița. El e scriitor. 

Ea e Mia. El e Paul. 

Ea e britanică. El e american. 

Ea se ascunde în Montmartre. El locuiește în Marais. 

Ea are mult succes. El nu prea. 

De fapt, ea e faimoasă - deși el nu-și dă seama. 

Ea se simte singură. Și el. 

El e amuzant. Ea face gafă după gafă. 

Ea nu trebuie să se îndrăgostească. Nici el. 

Rating: ⭐⭐⭐⭐

 #2 
 M-am așteptat la mult mai mult din partea acestei cărți; în momentul în care i-am citit descrierea mi se părea că se asemăna cu Delirium de Lauren Oliver într-o oarecare măsură. În această carte lucrurile au fost puțin cam grăbite sau cel puțin așa mi s-a părut; faptul că personajul principal, Cassia se îndrăgostește prea repede de alt baiat și își neglijează Perechea, dar nu voi mai dezvălui nimic. 

Descriere: În lumea în care trăiește Cassia, nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Cineva - Societatea - hotărăște pentru toți: ce să mănânce, cu ce să se îmbrace, cu cine să se căsătorească sau unde să lucreze. Când Cassia află că cel mai bun prieten al ei îi va fi Pereche, consideră această alegere perfectă. Nu pentru mult timp însă, căci imaginea care-i apare pentru o fracțiune de secundă pe microcardul ce conține date despre Perechea ei aparține unui alt băiat... Viața ei de până acum, atât de atent rânduită, este complet dată peste cap, iar consecințele acțiunilor ei nu se lasă mult așteptate. 

Rating: ⭐⭐⭐


#3
 La această carte nu am nimic de comentat... A fost una dintre cele mai bune cărți pe care am citit-o până acum și cred că o să rămână pentru ceva vreme în top. Mi-a plăcut absolut tot, tema abordată, personajele, acțiunea, cred că un singur lucru mi-a displăcut, dar nu îl pot spune pentru că aș da un mare spoiler și poate unii oameni vor să o mai citească. Iar eu nu am altceva de spus decât că o recomand din tot sufletul. 

Descriere: Se spune că liceul e cea mai frumoasă perioadă din viața unui tânăr. 
Peter, unul dintre cei mai bun jucători de baschet din liceu lui, își face griji că această afirmație s-ar putea să fie adevărată. Între timp, Eliza numără orele până ce va putea scăpa de Seattle, orașul natal - și de reputația ei. Anita, o fată cu o viață aparent perfectă, se întreabă din ce in ce mai des dacă merită să-și abandoneze adevăratele vise pentru a intra la o universitate de prestigiu. Iar Andy nu înțelege de ce oamenii de agită în ceea ce privește facultatea și cariera - viitorul mai poate să aștepte. 
Sau nu? Căci se pare că viitorul ,,se apropie" cu repeziciune din spațiu - un asteroid se îndreaptă direct către Pământ - și există posibilitatea de a șterge orice urmă de viață de pe fața planetei. [...]

Rating: ⭐⭐⭐⭐⭐

#4
 Nici aici nu prea am ce să adaug. Sunt sigură că toată lumea a auzit de această carte cel puțin o dată sau a încercat să o citească. A fost ok, cât de cât, dar nu pot spune că m-am impresionat în mod special, filmul mi s-a părut mult mai emoționant, dar cum... Fiecare cu părerea lui. 

Descriere: Hazel Grace este în fază terminală. Totuși, un medicament miraculos încetinește evoluția bolii de care suferă. Insă diagnosticul rămâne la fel de înfricoșător. Totul de schimbă când îl cunoaște pe Augustus Waters, băiatul visurilor ei: inteligent, atrăgător, cu un zâmbet care te vrăjește. Împreună vor trăi cea mai frumoasă poveste de dragoste, până când... 

Rating: ⭐⭐⭐

#5
 În acest an mi-am propus să citesc și câteva serii, printre care și Crossfire. Din păcate eu am apucat să citesc doar primele trei volume, dar s-a strecurat rapid printre preferatele mele și pot spune că e mult mai bune ca Fifty shades of Grey; și nu sunt singura care spune acest lucru. Întorsăturile de situație și personajele, atât principatele, cât și cele secundare vă vor face să îndrăgiți această serie. 

Descriere: Din clipa în care l-am întâlnit pentru prima dată pe Gideon Cross, am recunoscut în el ceva după care tânjeam. Ceva ce era irezistibil pentru mine. Dar am văzut și sufletul periculos și rănit din interior - atât de asemănător cu al meu - de care am fost atrasă fără putință de scăpare. Aveam nevoie de el așa cum aveam nevoie de bătăile inimii mele. Nimeni nu știe cât de mult a riscat pentru mine. Cât de amenințătoare am fost sau cât de întunecate și periculoase vor deveni umbrele din trecutul nostru. Înlănțuiți de propriile secrete, am încercat să sfidăm soarta. Ne-am făcut propriile reguli și ne-am abandonat complet posesiunii depline...

Rating: ⭐⭐⭐⭐⭐  

#6
 Această carte m-a impresionat, în primul rând, prin modul artistic în care a fost scris, apoi pentru povestea în sine și în cele din urmă, pentru personaje care nu au fost îndeajuns de bine conturate pentru a-ți rămâne întipărite în minte. Recomand această carte pentru stilul autoarei pentru că are acel ceva care te cucerește încă de la primele rânduri. 

Descriere: ,,De ce măsură iubirii este pierderea ei?" Așa începe un roman frumos ca o scrisoare de dragoste, în care protagoniștii de caută, de găsesc într-o noapte ploioasă, se iubesc nebunește și în cele din urmă rătăcesc iremediabil drumul unul spre celălalt. Pe ea o cheamă Locuise. Are păr prerafaelit și pielea albă ca laptele. Dar persoana pe care o iubește și care-i așterne pe hârtie povestea n-are nici nume, nici chip, nici sex. Insă dragostea nu cunoaște astfel de îngrădiri. E, așa cum descoperă protagoniștii, un drog care se consumă febril, cu disperare, și care lasă urme vizibile și invizibile scrise pe trup.

Rating: ⭐⭐⭐⭐⭐

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Carti citite in 2017 - Top 15

Recenzie: ,,O minciuna nevinovata" - K. A. Tucker

Recenzie: ,,Iubirea doare" de Jamie McGuire