Recenzie: ,,Intoarcerea" de Jennifer L. Armentrout
Traducere din limba engleză: Alexandra Fușoi
Anul apariției: 2017
Număr pagini: 430
Rating: ⭐⭐⭐⭐⭐
Grupul editorial Corint; Leda Edge
Descriere: ,,A trecut un an de când Seth a încheiat o înțelegere cu zeii prin care își punea viața în slujba lor. Acum, Apollo are o misiune pentru el; Seth trebuie să protejeze o fată frumoasă și îndrăznește, dar de care nu se poate atinge. Iar această nouă sarcină ar putea fi cea mai solicitantă provocare de care a avut vreodată Seth parte.
Josie habar nu are ce vrea de la ea acest tip nebun și sexy, dar odată cu sosirea lui, toată viața ei este dată peste cap. Fie că Josie începe să-și piardă mințile, fie că o pândește un coșmar născut din antica mitologie.
Josie nu se poate decide care este cel mai mare pericol: un titan furios care caută răzbunare sau misteriosul Seth cel cu ochii aurii - și atracția intensă care mocnește între ei..."
Părere: După câteva cărți care nu mi-au plăcut, aceasta a fost ca o gură de aer proaspăt. De la Jennifer L. Armentrout am mai citi seria ,,Te aștept" și ,,Lux", doar că nu am vorbit despre ele, deoarece, deocamdată, nu le am în bibliotecă, iar mie nu-mi place să vorbesc despre niște cărți pe care nu le am.
O să încep prin a spune că mi-a plăcut totul, iar de citit, am terminat-o într-un timp foarte scurt - o zi jumătate - chiar dacă are aproape 500 de pagini.
O să spun foarte pe scurt despre ce este vorba, deoarece nu vreau să iau din această dorință a cititorului de a afla toate detaliile și secretele de unul singur.
Protagoniștii, Seth și Josie. Un Apollyon (o să aflați voi ce înseamnă asta) și o pământească. El este încredințat de însuși Apollo pentru a o supraveghea de o forță malefică, doar că ea nu este ceea ce pare a fi, având multe secrete și o identitate ascunsă.
Este o carte plină de acțiune, adrenalină, momente romantice și umor - stilul specific lui J. Lynn - o carte ce nu-și dă niciun moment de respiro. Plus că mi-au plăcut și personajele secundare, de care, de obicei, nu mă prea atașez, dar aici a fost cu totul altă poveste.
Nu mai am nimic de adăugat, vă las pe voi să descoperiți mai multe, cititnd-o. O recomand tuturor, mai ales celor pasionați de mitologia greacă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu