Recenzie: ,,Vocea lui Archer" de Mia Sheridan

           Traducere din limba engleză: Adina Pintea

                 Număr de pagini: 413

                 Rating: ⭐⭐⭐⭐

                 Editura Epica


           Descriere: ,,Bree Prescot sosește într-o mică localitate de provincie cu speranța că aici va fi locul unde își va găsi liniștea sufletească pe care o caută cu disperare, după un moment traumatizant petrecut într-o noapte cumplită, când tatăl ei a fost ucis. În timp ce se instalează în noua ei locuință, soarta i-l scoate în cale pe Archer Hale, un tânăr singuratic și misterios, care ascunde în sufletul său o suferință profundă. Este un om fără voce și discret, care, pentru toți locuitorii orașului, în afară de Bree, trece neobservat."


          Părere: Poate un eveniment din trecut să schimbe atât de drastic percepția despre viitor și despre lumea încât să nu îți mai dai seama? Răspunsul este da.

    Două personaje traumatizate, măcinate de gustul amar al trecutului, încearcă prin orice mijloace să evadeze din mica cușcă în care sunt înlănțuiți. Ea alege să fugă, în timp ce el se afundă și mai tare în durere, amândoi crezând că nu există nicio soluție de a-i ajuta.

   Din cauza unui jaf, în urma căruia tatăl ei  a fost ucis brutal, Bree hotărăște să se refugieze în Pelion, un mic oraș care crede că îi va aduce, în sfârșit, liniștea. Acest lucru, însă nu este cu putință. Până într-o zi, când total întâmplător l-a întâlnit pe Archer, bărbatul singuratic și retras care ieșea în evidență doar prin aspectul lui ciudat și a cărui voce nu s-a mai făcut auzită de mult, va reuși să-i dea un sens lumii ei.

   Încet-încet, unul în brațele celuilalt descoperă adevăratul tratament al vindecării, iubirea, departe de prejudecățile celorlalți.

  Pe parcursul acestei cărți mi-am pus o mulțime întrebări privind dragostea, dacă aceasta este îndeajuns de puternică încât să trateze chiar și cele mai adânci răni provocate de trecut sau este doar o iluzie care nu face decât să amăgească?

   Din această carte am învățat că omul trebuie să treacă prin anumite decepții în viață pentru a-i înțelege adevăratul sens. Am suferit și m-am îndrăgostit alături de personaje, am trăit aceleași sentimente și aveam emoții de fiecare dată când întorceam pagina, pentru că nu știam cu exactitate ce avea să mă aștepte acolo.

   Am învățat că dragostea adevărată mereu va învinge în ciuda tuturor întrebărilor și a obstacolelor, dar reprezintă și o modalitate de izbăvire și de vindecare a sufletelor pustiite.

     Pe coperta patru, a existat o întrebare care mi-a dat de gândit pe tot parcursul lecturii, dar căreia i-am găsit, într-un final, un răspuns. ,,Există, oare, răni pe care iubirea să nu le poată vindeca?" Răspunsul este nu. Oricât de adânci și sângerânde ar fi acele rani, mereu dragostea adevărată o să găsească o modalitate să învingă și să dăinuie.

     Stilul Miei Sheridan, poate fi asociat cu ușurință cu cel al lui Colleen Hoover, sau cel puțin mie așa mi s-a părut, deoarece, imediat ce am început să citesc am crezut că este o altă interpretare a cărții ,,Ugly love", dar părerea mi s-a schimbat radical pe parcurs. Și mi-am dat seama că, deși, stilul este oarecum asemănător, modul în care transmite sentimentele este, cu siguranță, diferit.

     O carte despre autocunoaștere și puterea de a trece peste fiecare obstacol ivit. ,,Vocea lui Archer" ne arată că întâi trebuie să suferim pentru a gusta din fericirea adevărată. Este o carte pe care o recomand oricui, indiferent de vârstă.