Recenzie: ,,Arta visării" de Lucy Keating

Traducere din engleză: Ana Dragomirescu

Număr de pagini: 324

Anul apariției: 2016

Rating: ⭐⭐⭐⭐⭐

Descriere: ,,De când se știe, Alice îl visează pe Max, un băiat pe care nu l-a întâlnit niciodată. Împreună au călătorit prin toată lumea, au călărit pe elefanți roz, s-au bătut cu biscuiți in Muzeul Metropolitan de Artă și s-au îndrăgostit nebunește, iremediabil, unul de celălalt. Max e băiatul viselor ei (și doar al viselor ei) până în dimineața în care îl descoperă stându-i alături la oră, cât se poate de viu. Dar el habar nu are cine e Alice. 

Când te îndrăgostești în vis, mai poate realitatea să-ți fie de ajuns? 

Părere: Tuturor oamenilor le place să viseze, le place să-și închipuie lucruri care, cel mai probabil, nu se vor întâmpla niciodată. Dar acest lucru poate fi dus uneori la extrem. Alice îl inventase pe Max, toți băieții pe care îi adorase încă din copilărie, combinați într-un singur tip perfect. Crezuse că nu există și că nimeni nu știe de existența lui. 

Până când... ajunsă într-un nou oraș și o nouă școală, aceasta este tulburată de imaginea băiatului viselor ei ce stă în ușa clasei, uitându-se direct la ea. Dar pe lângă faptul că Max nu știu nimic despre Alice, se pare că acesta are și o altă iubită. 

,,- Mă... mă mai ții minte? îl întreb în cele din urmă. Și în timp ce îi studiez fața în căutarea unui semn că mă recunoaște, ceva asemănător cu ce mi s-a părut că detectez în ușa clasei, simt că inima mi s-a prăbușit în stomac, iar marginile lui se strâng peste ea precum caramelul pe un măr glazurat."

,,De unde vă cunoașteți​? întreabă Celeste. 

Nici Max, nici eu nu răspundem. Nu suport să-i mai văd împreună, așa că mă uit fix în pământ, așteptând reacția lui. Iar când aceasta vine, închid ochii de tot. 

- Nu ne cunoaștem, spune calm Max."

De aici începe adevărată ,,misiune" a tinerei, să afle de unde îl cunoaște pe respectivul băiat și cine este el cu adevărat. 

Scena ce m-am lăsat uimită a fost cea în care, deși Max îi spusese că nu o cunoaște, printr-o oarecare întâmplare știa de alergia lui Alice. 

,,- Nu-l manca! strigă Max pe un ton aproape nervos, în timp ce azvârle fursecul în coșul de gunoi de parcă ar fi fost în flăcări. [...]

-E cu aromă de migdale, răspunde într-un târziu Max, coborându-și din nou tonul la nivelul normal, fără să-și ia ochii de la gunoi. A adus din astea și anul trecut. [...]

Și-a amintit de alergia mea la migdale. 

Pentru că își amintește totul. 

Pentru că a fost acolo.

Pentru că, până la urmă, el e Max cel din visele mele."

Cei doi ajung la Centrul pentru Descoperirea Viselor pentru a afla cât mai multe lucruri despre visele ce îi leagă. Trebuie să găsească cât mai repede o soluție, deoarece dacă nu împiedică cât mai curând să se viseze unul pe cealaltă, va fi imposibil să facă diferența dintre momentele în care sunt treji și vise, astfel putând pierde complet controlul asupra realității. 

După mai multe investigații, aceștia reușește să găsească, într-un sfârșit, făptașul. Și nu este cineva la care să vă așteptați din timp. 

Este o lectură ușoară, captivantă, ideală pentru o zi însorită de vară. Povestea te prinde, încât nici nu-ți dai seama când o termini, ca mai apoi să rămâi cu un gol în suflet, gândindu-te în continuare la Alice și Max. 

Dar nici personajele secundare nu sunt mai prejos. Oliver este genul de personaj pe care îl adori prin simpla lui prezență și orice ar face nu îl poți urî, cel puțin, mie așa mi s-a întâmplat. Iar despre Sophie pot spune același lucru, chiar dacă ea apare mult mai puțin, fiind prezentă mai mult spre finalul poveștii.  

Deși, această carte are și câteva scene puțin mai copilăroase, consider că este o poveste pe care o recomand oricui, indiferent de vârstă. 

Fragmente: ,,Uneori oamenii prea entuziaști mă fac să mă întreb: oare chiar sunt atât de veseli sau se prefac în speranța că se vor simți așa, în cele din urmă."

,,... uneori nu ne dăm seama câtă neliniște ori tristețe ținem în noi până când atingerea unei persoane dragi descătușează totul, ca și cum întregul trup ar răsufla ușurat."

,,Creierul meu știe că e o idioțenie absolută să te simți respins de cineva pe care nu ești sigur că-l cunoști cu adevărat... dar inima mea nu pare să fi înțeles încă mesajul."