Recenzie: ,,Blestemați" de Chuck Palahniuk

     

Traducere din engleză: Vlad Pojoga

Număr de pagini: 275

Anul apariției: 2012

Rating: ⭐⭐⭐

Descriere: ,,Romanul Blestemați poartă în sine imaginea unui Woodstock etern, cu celebrități de prima pagină bătându-i drumurile (v-ați putea întâlni la un bulgăre de popcorn caramelizat cu Frank Sinatra, John Lennon, Jackie Onassis sau chiar cu Norman Mailer), îngreunat totuși de birocrația înfiorătoare a demonilor și de proiecțiile nesfârșit de plicticoase ale clasicului film hollywoodian Pacientul englez: ,,Ești acolo, Satan? Sunt eu Madison", strigă fetița de treisprezece ani, cu mintea și limba ascuțite cu briciul, care face raportul iadului de la fața locului. Expediată pe lumea cealaltă de o supradoză de marijuana. Madison e nevoită să-și petreacă veșnicia în compania unei găști mai pestrițe decât pilulele ce asigură fericirea mamei sale multimiliardare. Împreună cu o majoretă cu pantofi contrafăcuți, cu un fotbalist, un tocilar și un punkist, Madison traversează Deșertul de Mătreață și Valea Scutecelor Folosite pentru ca, până la urmă, să-l înfrunte pe Satan în propria fortăreață drăcească."

Acest roman este scris din perspectiva lui Madison, o fată grasă, ochelaristă și... moartă (așa cum ea însăși se descrie) ce ajunge în iad din cauza unei supradoze de marijuana. 

Cartea face referire la viața de după moarte, folosind ironia pentru a sublinia faptul că odată ajuns în iad nu mai e loc de îndoieli, bocete și speranță. 

,,Problema e că în iad nu există speranță.

Cine mă cred? Într-o mie de cuvinte... Habar n-am, dar o să încep prin a renunța la orice speranță. Te rog, ajuta-mă, Satan. Asta m-ar face atât de fericită. Ajuta-mă să trec peste dependența mea de speranță. Mulțumesc". 

Aventurile prin care trece Madison alaturi de gașca ei, alcătuiesc un întreg ansamblu tragico-comic. 

Încă din primele capitole mi-am dat seama că stilul, dar mai ales cărțile lui Palahniuk nu sunt pentru oricine, iar dacă ai destul ,,curaj" pentru a pune mâna pe o asemenea carte, vei rămâne profund marcat de violența, dar și de imaginile macabre ce împânzesc această carte. 

Că tot vorbeam de stilul lui, pot spune că Chuck Palahniuk este unul dintre puținii autori ce au curajul de a spune lucrurilor pe nume, fără a se ascunde după deget, ceea ce îi aduce un strop de originalitate. 

,,La atelierul nostru Măiestrie autohtonă, în Fiji, foloseam frunze de palmier de contrabandă, certificate ca fiind cultivate organic și culese ecologic, ca să împletim niște traiste de căcat pe care toată lumea le-a aruncat la gunoi după aia. Tabăra de Ecologie a costat vreun milion de dolari, totuși trebuia să folosim cu toții același băț murdar de bambus ca să ne ștergem în cur". 

Mi-a plăcut să citesc această carte pentru că a fost întru totul diferită față de ce am citit până acum. Și cu siguranță voi mai citi și altceva de la el. 

Câteva citate care mie mi s-au părut interesante: 

,,E șocant cum îți crește încrederea în tine când n-ai nimic de pierdut."

,,Dacă viii sunt bântuiți de morți, atunci morții sun bântuiți de propriile lor greșeli."

,,Moartea e aproape cea mai tare glumă care există."

,,Viața e scurtă. Moartea e veșnică. O te convingi de asta repede. Și supărarea n-o să-ți fie de nici un folos."

,,Dar, în mare, ca să fiu brutal de sinceră, morților le e dor de tot."