Recenzie: ,,Fata de hârtie" de Guillaume Musso


         

Traducere din limba franceză: Liliana Urian

Număr de pagini: 332

Anul apariției: 2012

Rating: ⭐⭐⭐⭐

Descriere: Cu doar câteva luni înainte, Tom Boyd era un scriitor aflat în topul vânzărilor și îndrăgostit de o pianistă faimoasă. Insă despărțirea care îl ia pe nepregătite îl aruncă în depresie, îl aduce în fața unei crize de imaginație, făcându-l să caute consolarea în antidepresive și alcool. Până când, într-o noapte, apare la el în casă o tânără spectaculoasă, spunându-i că este un personaj din cărțile sale. Tom de trezește astfel prins în aventura vieții lui."


Părere: Chiar dacă este doar a doua carte pe care o citesc de la acest autor, pot spune că m-am familiarizat cu stilul autorului, dar întotdeauna voi rămâne surprinsă la modul în care lucrurile se pot schimba drastic. 
,,Fata de hârtie" este un thriller ce te ține captiv între paginile lui prin suspansul și întorsăturile de situație, la care nu te poți aștepta. Musso m-a fermecat prin profunzimea cuvintelor ce transmit cu atâta măiestrie suferințele protagonistului ce tânjește după persoana ce este conștient că nu o poate avea. 

Prologul m-a cam indus în eroare, deoarece era format doar din articole din diverse reviste și emailuri. Dar odată ce m-am obișnuit cu acesta, m-am lăsat prinsă printre paginile romanului.

Aici cunoaștem o parte dintre personajele ce participă la acțiunea propriu-zisă; Tom Boyd, un scriitor în vârstă de treizeci și trei de ani, ce a devenit într-un timp destul de scurt cunoscut în întreaga lume datorită cărții sale de debut ,,Campania Îngerilor", unul dintre cele mai importante bestseller-uri ale anului. Și celebra pianistă, Aurore Valancourt în vârstă de treizeci și unu de ani. Cei doi au o scurtă relație, de câteva luni, urmată de o ruptură bruscă, culminând cu deceptia ce-l făcuse pe tânărul scriitor să fie una dintre victimele alcoolului și a drogurilor. 

Aflându-se de mai bine de șase luni în aceeași stare deplorabilă, bunul lui prieten, Milo îl găsește într-una din zile în apartamentul lui: 

,,Ghemuit în poziție fetală pe canapea. Tom îți provoacă frică dacă te uitai la el: ciufulit, palid, cu fața acoperită de o barbă gen Robinson Crusoe, nu seamănă deloc cu cel din fotografiile sofisticate care ilustrau coperțile din spate ale romanelor lui"

Cei doi poartă o discuție în contradictoriu despre femeia ce-i frânsese inima scriitorului, iar Milo îl încurajează să o uite, dar tot ce reușește acesta e să se aleagă cu reproșuri. 

,,- Fiindcă Aurore nu e ca noi! Fiindcă ea ne disprețuiește! Fiindcă s-a născut cu o lingură de argint în gură. Fiindcă pentru ea viața a fost mereu un joc, în vreme ce pentru noi este mereu o luptă. 
- De parcă totul ar fi atât de simplu... Tu n-o cunoști! 
- Încetează s-o mai venerezi! Uite ce ți-a făcut! 
- Ție n-o să ți de întâmple așa ceva, asta-i sigur. În afară de pițipoancele cu care ai avut de-a face, iubirea n-a avut niciodată loc în viața ta!"

Tom era o cauză pierdută. Nici faptul că romanele sale se vindeau într-un număr mare sau că acestea urmau să fie ecranizate, nu-l ajutau cu nimic. În mintea lui era prezentă doar Aurore.

,,Aurore îmi lipsea. La ce bun acest succes dacă n-aveam pe nimeni cu care să-l împart."

Într-un plan secund de prezintă ,,relația" dintre Milo și Carole, prietena din copilărie a celor doi bărbați. Deși nu avusese curajul de a-și mărturisi sentimentele puternice față de ea, Milo ținea la ea ca la lumina ochilor și îți făcea griji din cauza riscurilor legate de meseria ei.

,,Ea nu știa, dar în unele seri, lui Milo i se întâmplase să-și ia mașină și să se ducă să-și petreacă noaptea în parcarea casei ei, doar fiindcă îl liniștea să-i fie aproape. Adevărul e că, mai mult decât orice pe lume, îi era frică să n-o piardă, chiar dacă nici el însuși nu știa foarte bine ce realitate acoperea acest ultim verb: teamă ca ea să n-ajungă sub un tren? Să nu încaseze vreun glonț rătăcit în timp ce arestează un junkie? Sau, mai verosimil, teama de a se resemna s-o vadă cum înflorește în brațele altui bărbat?"

Încercarea lui Tom de a se sinucide eșuase, somniferele nu-l omorâseră, în schimb, îi dăduseră o durere îngrozitoare de cap și stări de greață insuportabile. În exact aceeași seară, acesta găsește în propria casă, o tânără având o siluetă zveltă, firavă și... dezbrăcată. Femeia îi mărturisește că este unul dintre personajele romanelor sale, Billy Donelly. 

Relația dintre cei doi este la început tensionată, Tom crezând că femeia este o impostoare sau vreo fană înfocată. Replicile amuzante aduc un strop de culoare cărții și chiar reușește să te binedispună. În încercarea de a-i dovedi cine este, fata îi arată tatuajul, același tatuaj pe care și-l făcuse personajul din carte după ce petrecuse prima noapte în compania lui Jack. 

,,În dreptul omoplatului, am zărit un motiv tribal pe care îl cunoșteam bine. Un semn indian folosit de cei din tribul Yanomamis pentru a descrie substanța sentimentului de dragoste: un pic din tine a intrat în mine pentru totdeauna și m-a contaminat precum o otavă..." Dar nici de această dată Tom nu o crezuse. 

Bărbatul le povestește întreaga pățanie cu prietenilor lui, dar crezând că suferă de halucinații hotărăsc să-l ducă la doctorul Sophia Schnabel. Dar reușește să evadeze cu ajutorul lui Billie, bineînțeles. 

Tom și Billie fac un pact; ea îl va ajuta să o recucerească pe Aurore, iar el va scrie ultimul volum din trilogie, astfel ea se va întoarce în lumea ei. Hotărăsc să plece în Mexic, acolo unde se aflase femeia ce-i frânsese inima, dar vestea logodnei cu campionul de Formula 1, Rafael Borros, îl descurajaseră, dar în ciuda acestui lucru, nimic nu-l putea descuraja. 

,,- Unde mergem? mă întrebă ea ștergându-și o lacrimă hoinară.
- În Mexic, am zis eu, ca să-mi recuperez viața și să o schimb pe a ta."

În încercarea de a o face geloasă pe Aurore, Billie îl sărută pe Tom, ducând relația la un alt nivel. Dar începând de acum lucrurile iau o întorsătură neașteptată. 

,,Ea se apropie încet, își puse mâna în scobitura gâtului meu și, cu lentoare unui mângâieri, mă sărută pe buze. Gura ei era proaspătă și dulce. M-am înfiorat sub efectul surprizei și am făcut un pas imperceptibil apoi. Apoi am simțit cum inima mi-o ia razna, trezind în mine sentimente stinse de mult timp. Și dacă, la început, acest sărut neașteptat părea să-mi fi fost smuls cu forța, acum nu mai voiam să-l întrerup."

Finalul cărții m-a surprins întru totul, ceea ce i-ai adus un plus cărții.
 Guillaume Musso mi-a dovedit încă o dată că este un maestru al suspansului și al întorsăturilor de situație, revendicându-și un loc printre autorii mei preferați și de la care vreau să citesc toate cărțile apărute la noi.

Fragmente:

,,Ea simboliza pentru vindecarea a două ființe rănite, cusute una de alta pentru a nu mai împărți decât o singură cicatrice."

,,Pentru mine, iubirea era ca oxigenul. Singurul lucru care dădea vieții un pic de lustru, de strălucire și intensitate. Pentru ea, oricât de minunat ar fi fost, până la urmă nu era decât iluzie și impostură. [...]
- Legăturile se fac și se desfac, asta-i viața. Într-o dimineață, unul rămâne și cealaltă pleacă, fără să știi întotdeauna de ce. Nu pot să-i dau totul celuilalt având această sabia a lui Damocles deasupra capului. Nu vreau să-mi clădesc viața pe sentimente, pentru că sentimentele se schimbă. Sunt fragile și nesigure. Le crezi profunde și când colo sunt supuse unei fustițe care trece, unui zâmbet​ amăgitor."

,,Cititorul poate fi considerat personajul principal al romanului, la egalitate cu autorul; fără el, nimic nu se face." - Elsa Triolet

,, Lectura este un pact de generozitate între autor și cititor; fiecare are încredere în celălalt, fiecare contează pe celălalt."

,,Timpul trece, și cu el, totul trece, că uiți pasiunile și uiți vocile care-ți șopteau cuvinte de oameni simpli: să nu te-ntorci prea târziu, să nu răcești."


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Carti citite in 2017 - Top 15

Recenzie: ,,O minciuna nevinovata" - K. A. Tucker

Recenzie: ,,Iubirea doare" de Jamie McGuire