Recenzie: ,,Eleanor & Park" - Rainbow Rowell

       Traducere din limba engleză: Florentina Hojbotă
         
        Anul apariției: 2016 (ediția a ||-a)

        Număr de pagini: 364

        Rating: ⭐⭐⭐⭐

        Grupul editorial Art; Editura Arthur





                Descriere: ,,Eleanor a fost dată afară din casă și, după un an, se întoarce să trăiască din nou împreună cu mama, frații și tatăl vitreg. O școală nouă, unde nu cunoaște pe nimeni și toate lumea pare s-o urască. Nu-și face nicio speranță că și-ar putea găsi prieteni și, când se-așază în autobuz lângă Park, un băiat tăcut, care nu vrea decât să fie lăsat în pace, să-și asculte muzica și să-și citească benzile desenate, nu se-așteaptă la mare lucru. 
 Insă unele povești de dragoste încep fără mari așteptări și se dovedesc a fi cu atât mai impresionante cu cât începuturile lor sunt mai modeste. Deși sunt suficient de deștepți să știe că prima iubire nu durează, Eleanor și Park au curaj cât să vrea s-o trăiască până la capăt, nu doar în ce are ea mai serios, ci și în ce are mai amuzant,mai naiv și mai stângaci."



          Părere: De ceva vreme urmăream să citesc această carte, dar pe parcurs am auzit o mulțime de păreri, unele bune, altele mai puțin bune, iar cele din urmă m-au făcut să mă gândesc dacă într-adevăr merită sau nu să citesc această carte. Dar cum gusturile diferă de la om la om, m-am hotărât să citesc și eu această carte. 
      Încă de când am citit descrierea, mi-am putut da seama că nu va fi o poveste cu o temă clișeică (nu că m-ar deranja clișeele, ba chiar îmi plac destul de mult). 

     Încă din prima pagină putem anticipa deznodământul poveștii, dar acest lucru nu face altceva decât să-și stârnească interesul, cel puțin mie așa mi s-a întâmplat. 
    Personajele nu sunt din acelea tipice, ea nu este cea mai populară și frumoasă fată și nici el nu este vreun print. Ba din contră.

    Eleanor este o fată puțin mai plinuță ce este obligată să se transfere la o nouă școală unde toată lumea, aparent o urăște și se ferește să comunice cu ea, nu am prea înțeles acest detaliu. Iar Park este un băiat liniștit, retras ce preferă să-și petreacă cea mai mare parte a timpului ascultând muzică și să fie lăsat în pace.  Și încă un detaliu despre Park, e asiatic. 

   Întâlnirea celor doi se produce într-o manieră destul de dubioasă, Eleanor negăsindu-și un loc în autobuz, deoarece toți refuzau să-i cedeze un loc, deși stăteau singuri, preferând să se mute pe locul de lângă culoare; Park e singurul care face acest lucru, lăsând-o să se așeze lângă el, deși nici el nu prea își dorea cu ardoare acest lucru. 

           ,,Nimeni nu se uita la ea. Numai Park, fascinat ca de o catastrofă feroviară sau de o eclipsă. Părea exact genul de persoană căreia i se putea întâmpla ceva. 
   Nu numai că era nouă, dar era și mare și stângace. Păr ciudat, creț... și roșu, pe deasupra. Și felul în care era îmbrăcată... Parcă voia să atragă atenția asupra ei. Parcă nu-și dădea seama ce dezastru era. Avea o cămașă în carouri, bărbătească, vreo șase lanțuri ciudate, lungi, la gât și eșarfe la încheieturile mâinilor. Lui Park i se părea că seamănă cu o sperietoare de ciori sau cu păpușile alea colorate pentru alungarea necazurilor pe care mama lui le ținea pe măsuța de toaletă. Nu părea pregătită să supraviețuiască în sălbăticie."

      La început poate părea puțin cam plictisitoare, pentru că nu se întâmplă mare lucru; într-un plan secund pe prezintă viața celor doi, pe Eleanor care își urăște tatăl vitreg, pentru că el fusese cel care o dăduse afară din casă. 

   Deși cei doi ,,petreceau timpul împreună" în autobuz, ei nu vorbeau absolut nimic unul cu altul, singura interacțiune fusese cea în care Park o lăsase și pe Eleanor să-i citească benzile desenate, dar până la urmă, toate prieteniile au început cu gesturi mici. 
    Iar în momentul când Park începe să-i împrumute benzile desenate plus alte lucruri, o altă lume se deschide în fața lor. 

    Relația lor mi s-a părut cel mai drăguț lucru posibil, nu e genul care să se afunde în declarații de dragoste siropoase, sunt pur și simplu ei inocenți, încercând să meargă în aceeași direcție. 


           ,,- De ce îți place de mine? 
             - Nu-mi place de tine, a zis. Am nevoie de tine. 
             - Întreabă-mă de ce te plac eu, a zis Eleanor în cele din urmă.
             Park s-a surprins zâmbind. Simțea un val de căldură cuprinzând i-ai inima.
             - Eleanor, a zis el, doar de dragul de a-i rosti numele, de ce îți place de mine?
             - Nu-mi place de tine, Park, a zis ea, lăsând pentru o secundă impresia că vorbește serios. Cred că... trăiesc pentru tine, a zis, cu un glas care aproape-i pierise cu totul. 
         Park a închis ochii și și-a lăsat capul pe pernă. 
             - Cred că nici nu respir când nu sunt cu tine, i-a șoptit. Asta înseamnă că până luni dimineață, când te văd, petrec șaizeci de ore fără să respir. Poate de-asta sunt răutăcioasă și mă răstesc la tine. Mă gândesc tot timpul la tine când nu suntem împreună, nu fac nimic altceva. Iar când suntem împreună intru în panică. Pentru că fiecare secundă este importantă. Și nu mă pot controla, nu știu ce să fac. Nu-mi mai aparțin, nu mai sunt a mea, sunt a ta - și ce mă fac dacă te hotărăști că nu mă vrei? Cum ai putea să mă vrei așa cum te vreau eu pe tine?"
     
    Un lucru care mi-a displăcut, a fost prezența tatălui vitreg a lui Eleanor, care ori de cat de ori o  vedea bine dispusă încerca să-i spulbere acel sentiment, de aceea Eleanor și Park fuseseră nevoiți să-și ascundă relația și să fie cât mai discreți posibil. 

    Finalul m-a lăsat cel mai mult confuză, pentru că nu m-am așteptat deloc la așa ceva și pentru că ei nu meritau un asemenea final. 

        
                  Fragmente: ,,- Oamenii spun ,,nu e un adio" când le e prea frică să vadă ce simt cu adevărat. Nu te voi vedea mâine, Park, nu știu când te voi vedea din nou. Asta merită mai mult decât ,,nu e un adio".

        ,,Crezi că, dacă ții pe cineva strâns în brațe, asta îl va aduce mai aproape. Crezi că-l poți ține atât de strâns încât să-l poți simți imprimat în tine și după ce te îndepărtezi."

         ,,- Nimic din ce a fost înainte de tine n-a fost important, a zis el. Și nici nu-mi pot imagina să mai fie cineva după tine."

         ,,Dacă îi mai era dor de el? Ar fi vrut să se piardă în el. Să-l țină lipit de ea, ca un pansament. Dacă i-ar arăta câtă nevoie are de el, ar fugi de ea."