Recenzie: ,,Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată" - Cristina Nemerovschi
Număr de pagini: 414
Anul apariției: 2016
Rating: ⭐⭐⭐⭐
Editura Herg Benet
Descriere: ,,În ziua în care se internează în sanatoriu pentru a-și depăși tulburările de anxietate și pentru a se împăca odată pentru totdeauna cu o traumă din trecut. Anei nici nu-i trece prin cap că se va îndrăgosti fulgerător de un tânăr misterios și fascinant, dar cu care nu poate fi împreună. În timp ce vara se apropie de sfârșit, în decorul uneori idilic, alteori gotic al sanatoriului. Ana se vede prinsă într-un vârtej sofisticat și îndrăzneț, care va deveni și mai tulburător odată cu evenimentul tragic care le schimbă tuturor viețile. O scriitoare depresivă cu tendințe de sinucidere, un fotomodel narcisist, o adolescentă bipolară, un puști rebel și... Ana, care nu-și dorește decât să se regăsească. Împreună sunt Învingătorii."
Părere: Am revenit cu o nouă recenzie, de această dată una scrisă de Cristina Nemerovschi, o scriitoare foarte cunoscută și apreciată și de la care mă bucur că am apucat și eu să citesc o carte; sigur vor mai urma și altele.
Despre această carte am auzit doar păreri bune, așa că am avut mari așteptări, însă nu pot spune că acestea au fost satisfăcute de la început, nefiind familiarizată cu stilul de scriere al Cristinei, dar pe parcurs am început să mă acomodez și să reușesc să pătrund cu adevărat în poveste.
Ana, o tânără de 22 de ani este internată într-un sanatoriu pe motiv că nu și-ar putea controla tulburările de anxietate și depresie, provocate de moartea mamei sale. Avem prezente și o mulțime de alte personaje (tot pacienți internați în acest sanatoriu), cu care Ana încearcă, mai mult sau mai puțin să se împrietenească.
Unul dintre ele este Sin, un băiat misterios de 19 ani de care se îndrăgostește protagonista cărții. Acesta se mută în cabana de lângă sanatoriu, împreună cu iubita sa, Sagri, o scriitoare depresivă, cu care, într-un final, ajunge să se împrietenească. Întreaga poveste este o luptă continuă a protagonistei pentru a se regăsi și a luptă împotriva demonilor ce o înconjoară.
Înainte de a începe această carte, nu cred că trebuie să știți toată acțiunea pe de rost, cred că trebuie să începeți să o citiți pas cu pas și să trăiți fiecare secvență.
Chiar dacă a fost prima carte a Cristinei și nu am știut la ce să mă aștept, am rămas uimită cât de tare m-a prins întreaga acțiune și nu am putut lăsa cartea din mână, poate să mai iau o gură de aer, alteori să-mi revin din șoc (dacă vă veți gândi să o citiți, veți trece și voi prin multe momente de genu'), doar că trebuie să fiți deschiși la orice, pentru că stilul de scriere al Cristinei Nemerovschi este foarte diferit față de ce am citit până acum. Nu e genul care să mușamalizeze nimic, ci pur și simplu spune tot ce crede ea de cuviință.
Mi-am dat seama târziu, că aceasta nu este o poveste de dragoste, ci mai degrabă o confesiune. Este o carte despre oameni bolnavi mintal ce încearcă să treacă peste aceste obstacole, apelând la fel de fel de soluții.
Pentru mine a fost o întreagă călătorie, și încă una fost una foarte neașteptată, plină de neprevăzut.
Personajele au fost și ele unele bine conturate; Ana mi s-a părut ca fiind cam naivă la început, dar pe parcurs și-a mai revenit. Iar Sin... Sin a fost o enigmă de la început până la sfârșit. Chiar dacă ni se dă informații despre el, consider că, oricât am știi despre el, tot ni s-ar părea astfel.
Sunt sigură că v-ar plăcea această carte la fel de mult ca mine, poate chiar mai mult, asta dacă i-ați da o șansă.
Cu siguranță voi mai citi și alte cărți de la această autoare.
Fragmente: ,,- M-am așezat în pat, m-am învelit bine, și m-am uitat la seriale o zi întreagă și o noapte. Nu mă răzgândisem neapărat cu sinuciderea, dar mi-am zis: ce-ar fi, totuși, dacă mai înainte m-aș apuca de un serial nou? Când m-am plictisit să mă uit la seriale, mi-era prea somn ca să mă mai sinucid, așa că am lăsat-o pe altă dată. La câteva zile după, m-am îndrăgostit."
,,Viața e ceea ce simțim, nu ceea ce se întâmplă. E bine să simți, orice ar fi, pentru că așa știi că ești în viață. Chiar și suferința e bună. Lucrurile care nu-s bune sunt cele care ne împietresc, ne fură personalitatea, ne transformă în păpuși de paie identice, fără scânteie, sânge și inimi."
,,Știu că ne vom mai întâlni cândva, nu contează cum și unde. Știu asta, pentru că iubirea nu lasă sufletele să moară."

Comentarii
Trimiteți un comentariu