Recenzie: ,,Enders" (Starters #2) - Lissa Price

Traducere din engleză: Mihai-Dan Pavelescu

Număr de pagini: 307

Anul apariției: 2014

Rating: ⭐⭐⭐⭐⭐

Editura Trei

Descriere: ,,STARTERS: În urma războiului biologic care a decimat locuitorii de vârstă medie, Los Angeles-ul a rămas populat doar de tineri și... bătrâni.

Ca să facă rost de bani pentru a-și ajuta fratele bolnav, Callie, în vârstă de șaisprezece ani, face un pact periculos: merge la Banca de Corpuri și acceptă să își închirieze trupul unor bătrâni înstăriți care plătesc pentru a redevenit, chiar și pentru scurt timp, tineri.

ENDERS: Această diabolică Bancă de Corpuri este distrusă acum! 

Dar tinerii cărora li s-au implantat cipuri continua să fie controlați și manipulați de Enderi. Callie este urmărită de o ființă sinistră! Nu mai știe ce e real și ce e fabricat în existența ei, dar este pregătită să lupte pentru adevăr și o viață normală. Cu orice preț!"

Părere: Dacă nu ați citit deja cel de-al doilea volum al duologiei Starters, ar trebui să o faceți neapărat. 

Încă din primul capitol, Enders se anunță a fi mult mai bun decât volumul precedent. Aici o zărim pe Callie într-o cu totul altă ipostază; după ce Banca de Corpuri este distrusă, aceasta simte cu adevărat ce înseamnă să trăiești. Acum locuind în casa ce o primise ca moștenire din partea lui Helena, o Enderă ce îi închiriase corpul (nu o să dau mai multe detalii, pentru că aș da spoilere). 

În primul capitol se observă o oarecare schimbare în stilul de viață a lui Callie, faptul că acum nu mai este nevoită să-și procure singură mâncarea sau să-și găsească un loc unde să înnoptez, ceea ce nu putea decât să mă bucure.   

Cu toate că Banca de Corpuri fusese distrusă, adolescenților cărora li se implantaseră cipurile încă erau controlați și manipulați, ceea ce mi s-a părut absolut deplasat, transformându-i în adevărate arme, periculoase nu doar pentru ei, dar și pentru cei din jurul lor. 

,,Înainte de a putea reacționa, a deturnat o explozie oribilă, care mi-a frânt inima. Răsunase din locul unde stătuse Reece. Am fost proiectată prin aer odată cu Starterul și am întrezărit doar o strălucire orbitor de albă. [...]

Bucăți de sticlă și metal răpăiau de sus și ricoșau de jos. Zăceam pe spate, Starterul ghemuit deasupra mea, acționând ca un scut, protejându-mă. Am închis ochii și am încrucișat brațele, ca să-mi apăr fața. O Enderă țipă că fusese lovită. 

Zbierete de durere și frică se auzeau din toate direcțiile și nu puteam spune cu certitudine că nu țipam și eu. Mi s-a părut că durase o eternitate, dar probabil fuseseră doar câteva secunde."

Prin această faptă, directorul Băncii de Corpuri, vrând să demonstreze că, deși reușiseră să oprească Destinațiile, nu-l puteau opri pe el. De fapt, era mai mult un avertisment împotriva lui Callie, pentru că ea fusese singura care îndrăznise să se întoarcă împotriva lui.

Deja m-am obișnuit cu curajul nesfârșit a lui Callie, dar mi s-a părut că în acest volum a lăsat să se vadă o putere și mai mare. Chiar dacă știa că în orice secundă, viața ei putea fi pusă în pericol, nu s-a dat bătută, pornind pe urmele directorului și încercând să găsească orice indiciu ar putea-o ajuta să-i dejoace planurile. 

Ceea ce mi s-a părut interesant, a fost faptul că acesta putea comunica cu Callie prin cipul pe care îl are implantat și că putea vedea prin ochii ei. 

     În momentul în care Callie pleacă pentru a-l întâlni pe director, Bătrânul (în acel fel pusese poreclit), este răpită tocmai de fiul dușmanului. Cei doi au o discuție interesantă, iar Hyden se hotărăște să o ajute și îi spune care sunt intențiile tatălui său. 

    ,,- Ce vrea de la mine? am întrebat
      - Ești unică. Ești singurul Metalic al cărui cip a fost astfel modificat încât să poată ucide când corpul îi este ocupat de altcineva. Iar tu îți păstrezi și conștiința de sine. Sunt sigur că vrea să-ți studieze cipul."

       Pentru a o proteja, Hyden o dusese în locul în care își petrecea marea majoritate a timpului, încercând să-i vină de hac tatălui său. 

     Cei doi concep planul de a-i ajută și pe ceilalți Metalici (cei cărora li s-au implantat acele cipuri), aducându-i în același loc unde este ascunsă și Callie. 

      Un detaliu pe care îl aflați despre Hyden, e faptul că acesta ura să fie atins pe piele, iar într-una dintre zile, Callie îl întreabă care este motivul din spatele acestei ,,fobii", iar răspunsul lui chiar m-a făcut să-i înțeleg comportamentul. 

              ,,- Ce ai pățit? l-am întrebat până la urmă într-o zi, pe când mergeam pe autostradă, singuri în căutarea Metalicilor. De ce nu suporți să fii atins? 
      A trecut câteva secunde, după care a inspirat adânc. Și-a ținut apoi respirația, parcă decizând dacă să-mi răspundă sau nu. În cele din urmă a expirat cu un sunet despre care am sperat că era de ușurare... deși putea să fie de exasperare. 
                - Lucram la laborator cu tata... Asta a fost de mult, înainte să ne fi despărțit. Era și mama cu noi, și tocmai ne adusese cacao cu bezele. A zâmbit larg. Nu-mi amintesc majoritatea zilei aceleia, dar îmi amintesc bezelele. Curios, nu? [...]
                 - A fost un accident, o explozie. N-am descoperit niciodată cauzele, dar efectele au fost severe. Tata n-a pățit nimic, însă eu și mama am fost arși, a mărturisit el, iar glasul i s-a frânt când a pronunțat ,,arși". Am urmat tratamente, operații chirurgicale, totuși suferințele au durat luni în șir. 
                 - Groaznic! 
                 - După ce ne-am vindecat, am putut accepta contactul hainelor pe piele, dar nu și atingerea altor oameni. S-a încercat cu terapie de desensibilizare a epidemiei, în care terapeutul îți atinge pielea cu pielea lui, însă niciunul dintre noi n-a rezistat. Era îngrozitor de dureros."

         Callie este în continuare manipulată de către Bătrân, iar întreaga carte este un joc de-a șoarecele și pisica. 

     În continuare vă las pe voi să aflați finalul acestei duologiei. Vă recomand această carte dacă sunteți fanii suspansului, intrigii și a răsturnărilor de situație. 
     Finalul vă v-a surprinde. În ultimele 50 de pagini, citeam, citeam și din când în când lăsat cartea din mână pentru că pur și simplu nu-mi venea a crede ce scria acolo. 


     Fiind o carte distopică cu elemente SF, nu pot spune concret că există și o poveste de dragoste, totuși vor fi câteva momente drăguțe între Callie și Hyden.


                                 Fragmente:
               
                             ,,Retrăirea amintirilor acelora mă durea. Nu pentru că ele dispăruseră, ci pentru că, de fapt, nu existaseră niciodată."

                             ,,Nu te încrede în nimeni, decât în tine. Apoi pune sub semnul întrebării și încrederea aceea."

                             ,,- Îmi pare rău că ți-am stricat planurile, am rostit.
                               - Nici vorbă! Să nu mai spui asta niciodată. Am învățat multe din felul cum a fost modificat cipul tău și m-am folosit de Blake pentru a rămâne în preajma ta, ca să pot controla transformarea anti-crime, dar, mai mult decât orice, pentru tine. Mă simțeam responsabil față de tine. Totul din viața ta ar fi fost altfel decât n-aș fi înființat Destinațiile Splendide. 
                                - Adică... îți părea rău pentru mine?
                                - Nu. M-am privit drept în ochi. M-am îndrăgostit de tine."